12.09.2016
28.08.2016
Comemorarea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial
La 27 august 1916, România intră, după doi ani de neutralitate, în Primul Război Mondial, ceea ce a constituit un prilej pentru afirmarea dezideratului naÈ›ional È™i pentru realizarea lui în contextul unor împrejurări favorabile luptei de eliberare naÈ›ională a popoarelor aflate sub dominaÈ›ie străină.Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în această conflagraÅ£ie mondială,Ministerul Apărării NaÅ£ionale a organizat ceremonii militare ÅŸi religioase dedicate celor 330.000 de eroi care au căzut în luptă în Primul Război Mondial.Zona oraÈ™ului BroÈ™teni este considerată, alături de alte 16 locaÈ›ii de pe teritoriul arcului carpatic, ca un punct principal de organizare a trecerii trupelor române în Imperiul Austro-Ungar.Cu prilejul acestor ceremonii militare, în oraÈ™ul BroÈ™teni, sâmbăta 27 august 2016 ,un detaÈ™ament din Batalionul 634 Infanterie ”Petrodava” din Piatra NeamÈ› a executat un marÈ™ cu torÈ›e, coloana deplasându-se din satul CotârgaÈ™i , prin Cartierul minieresc, până la Monumentul Eroilor din curtea Bisericii ”Sfântul Nicolae” din BroÈ™teni. După sosirea militarilor la Monumentul Eroilor a avut loc un program comemorativ.La această manifestare au participat oficialități locale È™i judeÈ›ene precum È™i comandanÈ›i din structurile Armatei Române.
24.08.2016
100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial
La 14/27 august 1916, România intra, după
doi ani de neutralitate, în Primul Război Mondial, ceea ce a constituit un
prilej pentru afirmarea dezideratului național și pentru realizarea lui în
contextul unor împrejurări favorabile luptei de eliberare națională a
popoarelor aflate sub dominație străină.
Prin Hotărârea Guvernului României
821/2015, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobat Programul
Național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului
Război Mondial, iar la propunerea prim-ministrului, activitățile se desfășoară
sub patronajul președintelui României.
Cu prilejul
împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în această conflagraţie
mondială,Ministerul Apărării Naţionale(MApN) organizează ceremonii militare şi
religioase dedicate celor 330.000 de eroi care au căzut în luptă în Primul
Război Mondial.
Ceremonii militare şi religioase în
memoria celor peste 330.000 de militari care şi-au dat viaţa pentru ţară în
acest război vor fi organizate pe întreg teritoriul naţional.
Sâmbăta 27 august 2016 , de la ora 21.00,
militarii Armatei Române vor trece din nou Carpaţii, în mod simbolic. Efective
de valoare pluton vor executa marÅŸuri tactice pe principalele rute pe care,
exact cu 100 de ani în urmă, ostaşii armatei noastre luau în stăpânire
trecătorile Munţilor Carpaţi, pentru a permite trecerea efectivelor diviziilor
române aflate în ofensivă.
Zona orașului Broșteni este considerată,
alături de alte 16 locații de pe teritoriul arcului carpatic, ca un punct principal
de organizare a trecerii trupelor române în Imperiul Austro-Ungar.
Cu prilejul acestor ceremonii militare,
în orașul Broșteni, sâmbăta 27 august 2016 , de la ora 21.00 ,un detașament din
Batalionul 634 Infanterie ”Petrodava” din Piatra NeamÈ› va executa un marÈ™ cu
torțe, coloana deplasându-se din satul Lungeni, prin Cartierul minieresc, până
la Monumentul Eroilor din curtea Bisericii ”Sfântul Nicolae” din BroÈ™teni. După
sosirea militarilor la Monumentul Eroilor va avea loc un program comemorativ.
La această manifestare vor participa
oficialități locale și județene precum și comandanți din structurile Armatei
Române.
05.08.2016
29.07.2016
20.07.2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

